tuttonblog

Totul pentru tine by FLORENTINA!!!

Sinaxar 14 Octombrie În aceasta luna, în ziua a paisprezecea, Cuvioasa Maica noastra Parascheva cea noua.

Aceasta cu adevarat mare si vestita între femei, Cuvioasa si pururea pomenita Parascheva, s-a nascut într-un sat al Traciei, numit si din vechime si acum Epivata. Parintii fericitei erau de neam bun si mariti, înavutiti cu foarte multi bani si averi; mai mult însa îi marea si îmbogatea drept cinstirea lui Dumnezeu si a fi si a se numi crestini. Acestia dar aducând la lumina pe cuvioasa, întâi au renascut-o prin scaldatoarea cea dumnezeiasca, apoi pe cale înaintând, o învatara toata îmbunatatirea si asezarea cea dupa Dumnezeu; iar dupa ce a trecut al zecelea an, ades mergea cu maica sa la biserica Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu si a auzit aceste dumnezeiesti binevestiri: „Cel ce voieste a veni dupa Mine, sa se lepede de sine si sa ridice crucea sa si sa urmeze Mie”. Îndata toata a fost cuprinsa de aceasta si iesind din biserica, întâlnind un sarac, ascunzându-se de maica sa si dezbracând hainele stralucite si luminate ce purta, le-a dat lui si ea a îmbracat pe ale aceluia, luându-le pe acestea cu oarecare mestesugire înteleapta.

Iar dupa ce a venit acasa si au vazut-o parintii într-un astfel de chip s-au îngrozit si au batut-o ca sa nu mai faca asa. Ea însa nu numai de doua ori, ci de trei ori, si de multe ori, se zice ca dezbracând hainele sale, le-a dat saracilor, întru nimic socotind pentru aceasta, ocarile, îngrozirile si nesuferitele batai ale parintilor. Si acestea, adica în casa parinteasca erau ca niste preîntâmpinari ale roadelor ce mai pe urma erau sa odrasleasca în ea si pasiri spre trecerea peste om. Apoi fiindca nu mai putea suferi durerea duhului în suflet, fara stirea parintilor si al celor de un sânge cu ea, si a multimii slugilor, a ajuns la Constantinopol, unde gustând toate bunatatile cele dupa Dumnezeu, îndestulându-se de dumnezeiestile si sfintitele biserici si moastele sfintilor si fiind binecuvântata de sfintii barbati cei de acolo si întarindu-se cu rugaciunile lor, a iesit din cetate si a trecut în Calcedon de cealalta parte si de acolo a venit la Iraclia din Pont, calatorind cu picioarele sale. Iar parintii ei însisi si prin altii (ca nevoia este lesne iscoditoare), mult trudindu-se si locuri din locuri schimbând si cetati si sate calcând si neaflând-o, s-au întors acasa. Iar preafericita fecioara venind la Iraclia din Pont si sosind la un oarecare locas dumnezeiesc al Maicii lui Dumnezeu si intrând în el cu bucurie duhovniceasca, s-a asezat pe pamânt si l-a udat cu lacrimi; apoi s-a sculat si prin ruga sa umplându-se de har, cinci ani întregi a petrecut cu rabdare într-acest sfânt locas, tot felul de îmbunatatiri savârsind; caci întru rugaciunile de toata noaptea facea stari statornice si de diamant, ajunari neîncetate, batai în piept, tipete, tânguiri cu lacrimi nestinse, iar culcarea jos pe fata pamântului, cine dupa vrednicie va povesti; obiceiul smerit, cugetul cumpatat, curatenia inimii si plecarea ei spre Dumnezeu. Iar acum din destul de acestea desfatându-se a trimis Dumnezeu pe cei ce aveau sa o duca la Ierusalim; caci aceasta dorinta o avea si ruga pe Dumnezeu si pe Maica Lui de aceasta. Deci asa pregatita a iesit din biserica si îngradita cu ajutorul de sus, a ajuns la Ierusalim si îndestulându-se de toate cele sfinte si bune ale Ierusalimului, unde si blândele picioare ale Mântuitorului meu Hristos au calcat” si saturându-se si zburdând prin pustiul Iordanului ca o pasare, a nimerit la o viata cinstita de calugarite pustnice si aci a intrat. Însa cât s-a nevoit aci, prin care pe vrajmasul diavol pâna în sfârsit l-a stins, care mai înainte cu ispite multe si de tot felul a navalit asupra ei, neputând a le da în scris toate, putine oarecare din ele spre pomenire vom adauga aci. Bautura întrebuinta apa de izvor, si de aceasta foarte putina; trebuinta asternutului o împlinea o rogojina, iar îmbracamintea era o haina si aceasta foarte zdrentaroasa, cântarea pe buze neîncetata, lacrimile de-a pururea. Peste toate acestea înflorea dragostea, iar vârful îmbunatatirilor, smerita cugetare le cuprindea pe toate acestea.

Deci multi ani rabdând în aratata mânastire a calugaritelor si nevoindu-se prin foarte multe fapte bune, plinind al douazeci si cincilea an al vârstei, a iesit de aci si a venit la Ioppe si intrând într-o corabie a început a pluti pe calea ce ducea spre casa, si a ajuns cu corabia la limanul patriei sale dupa ce a suferit multe primejdii ale sfarâmarii de corabie, în mare. Apoi pururea pomenita a venit la Constantinopol, si dupa ce a cercetat dumnezeiestile locasuri si pe sfintii barbati a plecat si a venit la oarecare sat anume Calicratia si acolo la biserica sfintilor si întru tot laudatilor Apostoli s-a salasluit, nesocotind petrecerea parintilor de bun neam si batjocorind întelepteste uneltirile vicleanului înselator. Deci doi ani a petrecut acolo neîntinata porumbita si din potopul acestor curgatoare zburând a odihnit cortul ceresc, încredintând sfânt sufletul sau mâinilor îngeresti si prin ei locasurilor celor vesnice si dumnezeiesti; iar trupul cel din pamânt si înfrumusetat cu dumnezeiesti îmbunatatiri l-a ascuns în pamânt. Multa vreme dupa aceasta a trecut si cineva, rau cheltuind viata si obsteasca datorie împlinind, a fost îngropat aproape de cuvioasa; dar ea n-a vrut a-l suferi, prea viteaza; ci oarecaruia din barbatii sfinti aratându-se în vis: „Ridica, i-a zis, trupul acesta si-l arunca; ca soare fiind si lumina nu pot suferi întunericul si murdaria”. Însa zabovind acel dumnezeiesc barbat, divina aratare a cuvioasei socotind-o vedere obisnuita, sau vis normal, si a doua, si a treia iarasi sfânta l-a strigat si cumplit l-a îngrozit. Si dupa ce calugarul si-a venit în sine dupa cum se cuvine si din numele cuvioasei, care îi arata cu degetul locul, prea degrab s-a sculat si cu sârguinta a descoperit poporului vedenia de acolo, care cu totii obsteste alergând ca la o vistierie foarte înavutita au sapat pamântul. Iar dupa ce s-a apropiat de sicriu, se umplea de mireasma, si acel sfânt trup al cuvioasei aflându-l întreg cu totul pazit, cu mâini cucernice l-au adus în biserica Sfintilor Apostoli, umplând aerul de mirezme si tamâieri si cântând dumnezeiesti psalmi. Însa câte minuni a savârsit dupa asezarea moastelor ei aici, Dumnezeul minunilor prin ea si pâna acum savârseste, cu neputinta este în scris a le da; caci covârsesc, ca sa zicem asa si numarul stelelor si nisipul marii. De vreme ce vindeca schiopi, surzi, ciungi, ologi si tot felul de boli, înca si cele atingatoare de moarte; si în scurt a zice, departeaza toata neputinta nevindecata, numai cu atingerea raclei, care nu înceteaza, nici va înceta, îmbelsugat a varsa tamaduiri, cu harul lui Iisus Hristos, Celui ce a preamarit-o.

Despre aceea, ca sfintele moaste ale cuvioasei aflate în cetatea Târnovei, capitala oarecând a crailor bulgari, s-a stramutat de aci la Belgrad, si de acolo în orasul Constantinopol, povestesc Evtimie si Rafail; asemenea si Meletie al Atenei si Dositei patriarhul Ierusalimului. Tot la acelasi loc aflam si povestire de stramutarea moastelor ei din orasul Constantinopol aici la Iasi. Adica, „Patriarhul Constantinopolului Partenie batrânul, luând bani de la domnitorul Moldaviei Vasilie, cu cuvânt ca sa plateasca datoriile Patriarhiei, spânzurând de zidul Fanarului din Constantinopol sfintele moaste, ce se pazeau în Patriarhie, le-a trimis aici catre stapânitorul Moldoaviei”.

Iata ce zice despre aceasta Cantemir domnitorul Moldovei: „Sfânta Parascheva, precum aflam din cartile bisericesti, era stapâna a satului Epivatelor, pe care apoi l-a câstigat marele Apocavcos, Voievodul însusi stapânitorul Andronic Paleologul. Sultanul Murad al IV-lea a dat voie domnitorului Moldaviei, Vasilie, sa stramute sfintele ei moaste din biserica patriarhala a Constantinopolului; le-a câstigat acestea pentru cele multe si mari binefaceri si slujbe facute sfintei biserici celei mari; ca din însasi veniturile sale a platit peste 260 pungi ce datora ea turcilor si crestinilor. Însa fiindca la turci este oprit a stramuta mort peste trei mile, afara de trupul sultanului, a cheltuit peste 300 de pungi la Poarta otomana, ca sa ia voie pentru stramutarea sfintelor moaste si ca sa ia porunca catre un Capugibasa, ca sa le însoteasca la Moldavia. Toata povestirea aceasta a stramutarii acesteia este zugravita pe peretele de amiazazi al bisericii Sfintilor Trei Ierarhi, unde se afla sfintele ei moaste. Între alte lucruri se înfatiseaza acolo si Capugibasa cu ofiterii lui, mergând la petrecerea sfintelor moaste”.

Aceasta stramutare de atunci este descrisa si pe marmura Cuvucliului, unde sunt asezate sfintele moaste, asa: „Cu vointa Tatalui, cu bineplacerea Fiului si cu conlucrarea Sfântului si de viata facatorului Duh, a Dumnezeului celui marit si închinat în Sfânta si cea de o fiinta si nedespartita Treime. Binecinstitorul si de Hristos iubitorul Ioan Vasilie Voievod cu mila lui Dumnezeu domnitor a toata Moldavia, fiind râvnitor si aparator al sfintei credinte rasaritene, dupa dumnezeiasca îngrijire, a stramutat din Constantinopol cu multa osârdie si prea multa dorinta aceste cinstite moaste ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva cea din Târnova. Aceasta stramutare a fost a treia. Iar preasfintitul si fericitul a toata lumea patriarh Partenie, cu toata bunavointa si sfatul Bisericii, a trimis aceste sfinte moaste ca pe o vistierie dumnezeiasca, cu prea fericitii trei mitropoliti: Ioanichie al Iracliei, Partenie al Adrianupolei si Teofan al Paleon-Patronului, în zilele prea sfintitului Varlaam mitropolitul Sucevei si a toata Moldavia; iar binecinstitorul si de Hristos iubitorul si cu mila lui Dumnezeu stapân al nostru si domnitor a toata Moldavia Ioan Vasilie Voievod, de acasa iesind cu evlavie si din tot sufletul primind aceasta nepretuita vistierie, potrivit le-au pus si le-au pastrat în cea noua zidita biserica a Sfintilor Trei Ierarhi si ai lumii dascali: Vasilie cel Mare, Grigorie de Dumnezeu cuvântatorul si Ioan Gura de Aur, spre cinstea si marirea lui Dumnezeu celui laudat în Treime si spre vesnica solire a Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, pentru lasarea pacatelor sale si a tot stralucit neamul lui. În anul de la Adam 7149, iar al domniei lui al 8-lea, în 13 iunie; în acelasi an s-a nascut si preaiubit fiul lui, Ioan Stefan Voievod, ca-ruia sa-i dea Domnul zile îndelungate si viata de multi ani. Amin”.

Din traditie avem povestiri de multe minuni savârsite de cuvioasa în anii cei dinaintea noastra, pe care nu s-a sârguit cineva a le aduna si a le publica spre lauda lui Dumnezeu slavitorul sfintilor Sai; înca si în zilele noastre nu conteneste a face minuni celora ce cu credinta alearga la ea. Caci câti neputinciosi au evlavie la sfintele moaste, alergând cu credinta sau din acoperamânturile puse la capul cel sfânt al Cuvioasei luând si purtând, dobândesc vindecare! Si la neplouare, sau alta nevoie mare, facând litanie crestinii cu sfintele moaste, nu se lipsesc de cerere. Ci si în patria ei Epivata unde, precum se zice, casa ei parinteasca a fost prefacuta în biserica cu numele ei, cuvioasa face multe minuni, careia se cuvine marirea în vecii vecilor. Amin.

In ziua de 13 iunie 1641, cinstitele moaste au fost asezate in minunata biserica a manastirii „Sfintii Trei Ierarhi”, ctitoria domnitorului. Cinstitele moaste au ramas aici pana in anul 1884, cand au inceput lucrarile de restaurare a sfantului lacas, fiind mutate in paraclisul manastirii. Dar in seara zilei de 26 decembrie 1888, dupa slujba Vecerniei, din neatentie a ramas aprinsa o lumanare din sfesnicul de langa racla din lemn in care erau asezate cinstitele moaste; peste noapte sfesnicul a ars, iar focul s-a extins la catafalcul pe care era asezata racla, arzand mocnit toata noaptea, fiind prefacut totul intr-un morman de jar. A doua zi dimineata, autoritatile de stat si bisericesti, preotii si credinciosii au constatat ca cinstitele moaste au ramas neatinse, inca o minune savarsita prin puterea lui Dumnezeu.

Ridicate din mormanul de jar, moastele Cuvioasei au fos adapostite provizoriu in altarul paraclisului de la manastirea Sfintii Trei Ierarhi si in curand stramutate in noua catedrala mitropolitana din Iasi, care fusese sfintita cu putin timp mai inainte, la 23 aprilie 1887. Aici se gasesc si astazi, fiind cinstite de obstea dreptcredinciosilor moldoveni, care ii cer sa mijloceasca pentru ei inaintea tronului ceresc, fiind socotita ca o adevarata ocrotitoare a Moldovei.

In sedinta sa din 28 februarie 1950, Sfantul Sinod al Bisericii noastre a hotarat canonizarea unor sfinti romani, precum si generalizarea cultului unor sfinti ale caror moaste se gasesc in tara noastra. Hotararea respectiva a fost transpusa in fapta in cadrul unor mari festivitati bisericesti in cursul lunii octombrie 1955. In cazul Cuvioasei Parascheva, generalizarea cultului ei s-a facut in catedrala mitropolitana din Iasi, la 14 octombrie 1955, in prezenta a numerosi ierarhi romani, precum si a unor reprezentanti ai Bisericilor ortodoxe Rusa si Bulgara.

De astfel, Cuvioasa Parascheva a fost cinstita in Biserica noastra veacuri de-a randul. Inca de la sfarsitul veacului al XIV-lea exista o biserica cu hramul Prea Cuvioasa Parascheva in Rasinari, langa Sibiu, iar in anul 1408 aflam de existenta unei biserici cu hramul Sfanta Vineri in „Targul Romanului”. Multe alte biserici din Moldova sau din alte parti ale pamantului romanesc au acelasi hram. Chipul ei sau scene din viata ei sunt zugravite in diferite biserici romanesti. Dreptcredinciosii crestini de pretutindeni o venereaza atat prin participarea lor la slujbele din 14 octombrie a fiecarui an, iar cei din Iasi si imprejurimi prin inchinarea in fata cinstitelor ei moaste, cerandu-i ocrotire si ajutor.

Drept aceea, sa o cinstim si noi si sa ne rugam asa:

„Spre tine pururea nadajduind, de multe boli si primejdii s-a izbavit tara aceasta, alinand si prefacand mania cea cu dreptate pornita asupra noastra de la Dumnezeu, in buna si milostiva indurare, prin ale tale rugaciuni; dar si acum ingrozindu-ne marile nenorociri, la tine nazuim cu lacrimi, sa ne ajuti ca sa scapam din primejdie si sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia.” (Din Acatistul Cuvioasei, Condacul 3).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici: Nazarie, Protasie, Ghervasie si Chelsie.

GhervasieAcestia s-au nevoit în Roma în zilele lui Neron împaratul, dupa savârsirea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel. Dintre acestia Sfântul Nazarie era din tata de bun neam si bogat, asemenea si din mama, povatuindu-se spre dreapta credinta de Apostolul Petru si botezându-se de Lin episcopul Romei. Deci când a fost în vârsta de douazeci de ani, trecând prin cetatile Italiei, propovaduind, a atras pe multi la credinta; iar peste zece ani, nimerind în cetatea Plachentia a aflat de Protasie si Ghervasie, bagati în temnita de capetenia Anulie si a fost gonit din acea cetate. Mergând dar la alta cetate numita Chimelin, a luat cu sine pe Sfântul Chelsie, fiind copil de trei ani, si îndata a fost bagat în temnita de capetenia Dinovie. Apoi dându-i-se drumul de acolo, s-a dus la cetatile lui Tiberie, binevestind si fiind prins de Neron a fost legat si dat la fiare. Scapând de acestea nevatamat, iarasi s-a dus în Plachentia, si a aflat vii în temnita pe Ghervasie si pe Protasie; si a fost trimis din nou la Roma de Anulie, unde s-a facut pricina de mântuire mosului sau; si întorcându-se la Mediolan, i s-a taiat capul împreuna cu Ghervasie, Protasie si Chelsie.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Silvan.

Acesta era din Gaza, barbat blând, întreg cu credinta, preot al bisericii din Gaza, batrân cu vârsta; care stând fata înaintea poporului chesarenilor, a fost batut cu amar si i s-au strujit coastele. Apoi a fost osândit sa munceasca la baile de arama din Zoora; si de acolo fiind scapat de credinciosi, s-a învrednicit a fi facut episcop. Si ajungând la adânci batrâneti si în neputinta, caci era slabit de boala, i s-a taiat capul de catre închinatorii la idoli.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Petru Avselamul.

Acesta era din muntii Elevterupolei, din satul ce se cheama Ania, tare si sporit cu sufletul; iar cu trupul tânar si vârtos. Si multe rabdând în nevointa pentru credinta si toate cele pamântesti defaimându-le, în al saselea an al împaratiei lui Diocletian si Maximian, s-a facut jertfa bine primita lui Dumnezeu, savârsind lupta prin foc.

Tot în aceasta zi, Sfântul Eftimie, care s-a luptat în Tesalonic pentru Sfintele icoane.

Tot în aceasta zi, Sfintii patruzeci de Mucenici cei din Egipt si Palestina, care de sabie s-au savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: