tuttonblog

Totul pentru tine by FLORENTINA!!!

STIATI CA????????

Cel mai consumat fruct din UE este mărul!?!

Rezultatul studiului se aplică şi ţărilor membre în parte, nu doar Uniunii în ansamblu. Un studiu comercial al unei companii care produce răcoritoare in România a consfinţit valabilitatea acestei observaţii și pentru ţara noastră, 79% dintre români consumând mere. Performera Europei este Franța, mărul fiind cel mai consumat fruct din această țară, cu aproape 18 kilograme pe an consum la nivelul unei gospodării şi peste 22 de kilograme pe an la persoane care au peste 50 de ani. Consumat ca atare, în salate sau diverse dulciuri, mărul este preferatul locuitorilor Uniunii Europene.

La nivelul acesteia, principalele ţări producătoare sunt Italia, Polonia şi Franţa. În anul 2010, la nivelul întregii Uniuni s-au produs aproape 10 milioane de tone de mere. În UE s-au consumat aproximativ 7,5 milioane de tone, ceea ce înseamnă că un sfert din producţie a plecat la export spre alte ţări sau alte continente, în timp ce trei pătrimi au fost consumate în interiorul Uniunii. Tendința de consum este de creştere, raportat la consumul din 2001, de doar 5 milioane de tone. Cel mai bun an pentru producătorii europeni de mere a fost 2009, când europenii au consumat nu mai puţin de 8.300.000 de tone de mere. În Franţa, de exemplu, merele Golden au cea mai mare cerere pe piaţă, deci şi cel mai mare volum ca producţie, urmate îndeaproape de soiurile Gala şi Granny Smith.

Apariţia mărului datează de acum aproximativ 80 de milioane de ani. Epoca greco-romană a însemnat dezvoltarea câtorva soiuri însă secolul al 19-lea a adus o explozie la nivelul dezvoltării pomiculturii, mai ales în Franţa, unde încrucişarea soiurilor existente a dus la apariţia unor hibrizi excepţionali, iar astfel au apărut noi soiuri de mere. Cu o compoziţie având peste 80% apă si 12% glucide sub formă de fructoză, merele sunt excelente pentru un stil de viaţă sănătos şi un regim alimentar echilibrat.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: